Am început de curând să scriu un un roman pe wattpad pentru care aș avea nevoie de câteva sfaturi. Sunt la început și vreau să mă perfecționez pe parcurs.
Cateodata lucurile uita sa ne mai dezvaluie sensul lor , cateodata lucuruile se nasc fara sens tocmai pentru a dobandi unul . Este greu sa uiti ca undeva acolo toate au un rost si un inteles , dar este si mai greu sa iti amintesti cat de fragil este acesta , si cat de greu poate fi uitat .
Adun vapai de luna noua
Un ochi tarziu batut de roua
Incetosat privind spre stele
In licarul fapturii mele
Ma intind sa prind o raza
Prin negura ce sta de paza
Sclipind domol printre copacii
Sub abruii clazi si opaci
Licarul ochilor tai tarzii
Ma urmaresc adanc in noapte
Suspin cu lacrimi argintii
Glasul ultimelor tale soapte
O calatorie obisnuita
Ma trezesc in fiecare dimineata , aruncand capul dinou pe perna ori de cate ori soneria isterica incearca sa ma trezeasca cu un minut inainte . Ma ridic din pat , incalatndu-ma cu papucii de casa , privind melancolica timpul dilatandu-se intre sarutarea dintre cer si pamant . Drumul catre destinatie implica unul dintre cele mai aglomerate posibilitati , autobuzul . Astept in statie incercand sa estimez timpul sosirii autobuzului . Langa mine stau zeci de persoane care probabil asteapta acelasi autobuz . Imi croiesc drum catre toneta de bilete ajungand la concluzia ca de cale mai multe ori ca s-au vandut toate . Dupa urmeaza o cursa contra cronometru . Alerg peste strada avand grija ca soferii propriilor autoturisme comode sa ma evite . La magazinul de vizavi au bilete din belsug . I-au biletul incercand sa arunc cat mai repede banii pe tejghea apoi alerg inapoi in statie constatand ca numarul oamenilor s-a marit . Intr-un final , autobuzul care de pe acum da pe dinafara opreste in statie . Coboara cateva persoane in locul carora trebuie sa se urce alte zeci . Sunt impinsa in spate de catre persoanele in varsta care inca mai spera la un scaun liber . Cele cateva locuri sunt ocupate de persoanele care le pandeau inca vigilenti . Ma asez cat de comod se poate langa usa sperand ca ceilalti calatori sa nu ma impinga ianafara ei . Abea acum incepe adevarata incercare , 5 statii de mers cu autobuzul , 20 de minute ramase . Autobuzul sa misca mai incet decat in orice dimineata , sau aceasta este viteza maxima cu care poate circula fara ca sutele de gropi sa faca aceasta calatorie si mai neplacuta decat este . Un barbat bine facut isi odihneste mana obosia peste umarul meu , acesta fiind momentul in care am hotorat sa ma intorc catre el . Nu parea ca ma observa , privea melancolic imaginile ce fugeau din calea noastra . Chipul sau imbatranit ii trada adevarata varta . Acele maini firave si tot odata bine facute trageau dupa ele povara unor carje . Am decis asadar sa nu ii zic nimic . M-am intors cu privirea asteptand ca usile sa se deschida pentru prima statie . Ati oameni urca in autobuzul de care depindem cu totii . O femeie tanara impinge catre centrul autuobuzului un carucior . Trecand pe langa mine isi impinge carauciorul peste piciorul meu care zvacni revoltat de sub rota . La o frana brusca a autobuzului caruciorul a fost aruncat in mine . Proaspata mamica era insa neatenta la copilul sau . O priveam in ochi incercand sa vad prin ochii ceea ce ar fi dorit sa insemne o alta calatorie . Atunci i-am vazut fruntea ei lata dezgolita de lipsa parului . In cosul carucuirului era o plasa mare de pastile ce apraope ca dadea pe afara . Mi-am intors privirea incercand sa nu atrag atentia asupra mea . Usa se deschise pentru a anunta a treia statie . O mare de oameni au coborat la aceasta statie lasand in urma lor un gol imens . Pasagerii mai rapizi au ocupat imediat cele cateva locuri libere . M-am uitat atenta in jurul meu . Femeia cu caruciorul si batranul erau inca in picioare . Pe scaune isi gaseau locul sute de tineri , adolescenti ce radeau zgomots la propriile lor glume . In spatele autobuzului doua scaune asteptau nerabdatoare pasagerii . Am fugit instinctiv catre ele ocupand unul . Apoi , uitandu-ma la cele doua persoane ce se tineau strans de bara am decis sa ma ridic pentru a da locul celor ce aveau mai multe nevoie de ele decat mine . Atunci a fost momentul care mi-a schimbat pe deplin orice calatorie cu transportul in comun . Batranul a ales sa cedeze locul sau unui copil de vreo 3 ani care spunea el ca ,, este prea tanar pentru a sta in picioare ,, in timp ce femeia cu copilul a ales sa dea locul sau unei femei batrane ce mergea folosindu-se de un cadru metalic . La urmatoarea statie a trebuit sa cobor din autobuz , contempland inca imaginea unei schimbari continue de situatie . Asa cum imaginile alergau pe fondul privirii mele asa si oamenii se schimbau pe fondul unei simple intamplari .
Cu siguranta inceputurile sunt cele mai grele insa la mine este diferit . Acesta nu este doar un simplu inceput , este chiar inceputul meu . Si desi as putea incepe plazmuind pe cerul alb al foii acele lucuri care ma definesc aleg sa incep prin a nega . Nu sunt ca toti ceilalti ceea ce poate insemna ca sunt doar eu . Nu pot sa vorbesc despre mine ca despre un lucru exact pot spune doar ca a fi eu inseamna a fi intr-o continua schimbare a gandurilor . Nu pot spune ca sunt polul in jurul caruia graviteaza toata viata mea , destinul a fost mereu protagonistul in filmul propriei mele vieti . Astfel , eu sunt doar o prelungire a ceea ce vreau sa fiu , a unui ideal ce il aleg adesea cu grija , destul de sus incat doar visele sa il poata atinga . Despre mine nu sunt multe de spus , dar cu siguranta destule incat sa pot umple aceasta pagina . Lucurile sunt complexe prin simplitatea lor asa ca voi incheia cu ceea ce ar fi trebuit sa desemneze drept inceput . Imi place sa citesc carti dimineata , imbatandu-ma cu mirosul cafelei inca neatinse intuind reflectia unei duble personalitati traite intr-o singura viata , o data personaj , alteori doar eu , seara lasand razele argintii ale lunii sa gadile privirea ce arunca tomnatica vapai catre noul capitol sau chiar la scoala , ascunsa intr-o pauza la umbra unui castan batrand , asteptand ca umbra unei frunze vestejite de toamna sa inchida in ea imaginea ultimei file a cartii .
.
Nu am mai trecut de mult printre randurile acestui blog . L-am lasat in asteptarea unei noi reveniri . Si iata ca azi gandul m-a adus la tarmul acestor pagini . De curand mi-am terminat primul meu roman , o munca grea ce a plecat de la cateva idei ce au aparut razlete pe cerul imaginatiei mele , apoi sute de ore de scris si de imaginat si iata ca intr-o zi am ajuns cu bine la aceasta forma finita . Am batut la usa editurilor fara sa ma astept sa primesc un raspuns din prima incercare . Cei de acolo au fost impresionati placut de ceea ce au gasit intre paginile cartii mele . Am mers asadar pe varianta unei publicari . Suma ceruta pentru publicarea a 100 de exemplare a intrecut insa ideea pe care mi-o facusem eu . Daca stiti o editura cu costuri de publicare mai mici va rog sa imi lasati un mesaj . O zi placuta in continuare .
Paradis pierdut
Si desi un vant nou sufla in panzele corabiilor ce o iau nestiutoare in larc , nici un vant nu adie in partea opusa . Probabil singurul lucru concret , pierdut in nesiguranta cu care o geana de lumina calauzeste si ultima corabie in probabil prima calatorie spre larg. Desi avantate intre valurile reci ale marii , nici una nu stie unde se vor indrepta , de parca erau captive in propriul lor destin . Corabiile inainteaza si mai mult spre linia orizontului , incapabile sa se intoarca . De pe acum calatoria se anunta a fi fara sfarsit . Valurile rastogolesc nisipul inca nerafinat de timp , probabil uitat si el in aceasta graba . Spuma valurilor rasare si ea pe crestele valurilor pentru a mai vedea inca o data acelasi soare uitat intre perfecte . Norii pornes alene la vale , strecurandu-se printre valurile ce voiau a taia cerul , sfidand imposibilul cu o dorinta de copil . Apa tulbure ar fi sters cerul pictat in nuante de albastru , manjit pe alocuri cu acelasi gri posomorat cu care deja ne obisnuisem . Cu siguranta o singura speranta mai tine in viata aceasta dorinta de a lupta , aceasta dorinta de a intoarce jocul chiar in potriva celui care la inventat . O goana nebuna care intr-un sfarsit duce in acelasi nicaieri . Un lucru imposibil , ar zice unii desi , cei ce nu stiu , vor nega mereu incercarile celor puternici , cei ce stiu , ii vor admira pe cei ce inca se lupta iar intr-un final cei ce doar vor privi , vor trece nepasatori fara a avea curajul sa se alature , pentru toti acestia jocul este pierdut parca inainte de a incepe . Singurele corabii ce au avut curajul sa se avante in nesfarsit , luand cu ele un singur lucru , speranta care avea sa moara ultima , vor avea o sansa sa castige . Lucrurile isi continuau cursul haotic , de parca toata lumea isi imagina acelasi idea , un refugiu impotriva timpului . Un loc ireal care insa va continua sa existe mereu sfidand toate conceptiile obisnuite , un loc care va continua sa traiasca prin inexitenta . Poate acesta este si raspunsul , undeva aproape de tot ceea ce stim , un raspuns insa mult prea simplu prin complexitatea sa . Undeva la capatul imaginatiei , unde probabil corabiile cu cele mai pure intentii au ajuns apa este mult mai linistita anuntand calmul dinaintea furtunii . Oceanul imaginatiei lanseaza o noua provocare , probabil nici prima dar cu siguranta departe de a fi ultima . Orizontul nesfarsit inunda conceptiile corabiilor , aproape sa se scufunde la vazul unei asemenea intinderi nesfarsite . Si totusi printre sutele de corabii inecate inainte de a incepe adevarata calarotie isi croieste drum o ultima . O singura corabie care nu a aceptat invingerea inainte de a incepe cu adevarat jocul . Nestiind ce o va astepta se avanta in necunoscut calauzita de o raza jucausa a soarelui . Purata de vant se scurge prin apa precum nisipul din clepsidra vietii . Niciodata corabia nu va stii und va gasi sfarsitul caltoriei si asta pentru ca niciodata nu s-a dat batuta . Adevartii castigatori
sunt adevartii oameni .
10 lucruri adevarate :
1. Cei ce te vorbeasc pe la spate o fac pe la spate deoarece stiu ca nu ar avea niciodata curajul sa ti-o zica in fata .
2. Normalitatea este o inventie a oamenilor fara imaginatie.
3. Desi visele pot deveni realitate , realitatea nu poate deveni un vis.
4. Singurul lucru care ne aminteste ca suntem oameni sunt lacrimile .
5. Cei ce nu stiu contesta , cei ce stiu aproba iar cei ce citesc ignora.
6. Desi cateodata nimic nu mai are sens si totusi este ascuns intre perfecte .
7. Cel mai complex lucru este simplitatea.
8. Oamenii nu pot nega realitatea dar realitatea ii poate nega pe oameni .
9. Oamenii sunt prinsi in jocul timpului unde prezentul face regulile si viitorul decide campionii
10 . Oamenii nu pot schimba adevarul dar adevărul ii poate schimba pe oameni
Momentul acela
Momentul acela cand toate iluziile pier , cand toate visele se sfarama .Momentul acela cand jocul timpului schimba regulile in ultima secunda . Acel moment cand esti trezit din vesnica fantezie si totusi intors mai devreme decat ai plecat . Acel moment cand lucrurile incep de la sfarsit si se incheie cu inceputul . Acel moment cand cea mai buna arma de a renunta este sa lupti in continuare . Acel moment cand lucrurile se termina inainte de a incepe . Acel moment cand pare ca ai fost trezit la realitate dupa un somn etern si totusi realizezi ca nu ai apucat sa iti traiesti trecutul . Acel moment cand nimic nu are sens si totusi sensul este ascuns intre perfecte
.
Miez de noapte
Adormind in toiul noptii ,
Sub lumina de vapai
Scanteind sub luna iazul
Curge parca catre vai
In difuza lumanare
De sub ochii obositi
Am cedat in a lui chemare
Dintre norii adormiti
Crengile se inconvoaie
Si ma culca din priviri
Si o raza oarecare
Ma-nveleste cu ochi lini
Raze de lumina parca
Imbatand a mea privire
Culca firele de iarba
In a lunii stralucire
Cerul dantelat vorbeste
Conturand printre stejari
Chipul tau acum domneste
Imblanzind storpii hoinari
In a apei oglindire
Nopti adesea ma privesc
Lunecand pe liciul apei
Bolti deasupra-mi stralucesc
Sper sa va placa . Este o creatie recenta , o idee ce a batut la usa mea chiar in miez de noapte .
Myself 